Ø
In 1885, Asociatia Medicala din Florida a publicat “Ozon” de Dr. Charles J. Kenworthy, MD, detaliind folosirea ozonului in scopuri terapeutice.
In 1896, geniul in electricitate Nikola Tesla a patentat primul generator de ozon, iar in 1900 a format Tesla Ozone Co, prin care a comercializat generatoare de ozon medical.
In 1902, in cartea sa "A Dictionary of Practical Materia Medica", publicata la Londra, J.H. Clarke descria utilizarea cu succes a apei ozonizate - pe care el o numea “Oxygenium” - in tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otravirii cu morfina, ranilor ulcerate, otravirii cu stricnina si tusei convulsive.
Tot in 1902 , Dr. Charles Linder MD, din Spokane, Washington a fost citat intr-un articol dintr-un zial local in care sustinea ca administrarea sub forma de infiltratii a ozonului la pacienti face parte din practica medicala standard.
In 1904 apare "Utilizarile medicale ale hidrozonului si glicozonului” de Charles Marchand, un chimist din New York. Hidrozonul era un alt nume pentru apa ozonizata, si glicozonul era o alta denumire a uleiului de masline ozonizat.
In 1911, Dr. Noble Eberhart, MD, seful departamentului de Terapii fiziologice de la Universitatea Loyola din Chicago, publica “Un manual functional de curenti de inalta frecventa”. El detaliaza utilizarea ozonului in tratamentul tuberculozei, anemiei, clorozei, tinnitusului, tusei convulsive, astmului, bronsitei, febrei fanului, insomniei, pneumoniei, diabetului, gutei si sifilisului.
In 1920, Dr. Charles Neiswanger, MD, presedintele Chicago Hospital College of Medicine a publicat "Practica electro terapeutica". Capitolul 32 avea titlul "Ozonul ca agent terapeutic".
In 1929, in SUA a fost publicata o carte numita „Ozonul si actiunea sa terapeutica”. In ea erau listate 114 boli si modul in care pot fi tratate cu ozon. Autorii ei erau sefii spitalelor americane de varf.
In 1930 Jurnalul Asociatiei Medicale Americane a publicat un articol numit „Utilizarea terapeutica a oxigenului in tromboza coronariana”.
Incercari de combatere si eliminare a terapiilor cu ozon
In 1933, la trei ani dupa ce a fost declarat „terapeutic”, Societatea Medicala Americana (AMA), condusa de M. Fishbein, s-a pornit sa elimine din SUA toate tratamentele medicale care erau in competitie cu terapia medicamentoasa. S-a incercat, evident fara succes, desfiintarea utilizarii terapiei cu ozon de catre medicii din SUA.
In 1938, Paul Aubourg, electro- radiolog de onoare in spitalele din Paris, a publicat, in Buletinul Medical Parizian, “Ozonul medical: producere, dozaj, si metode de aplicare clinica folosind insuflatia rectala”, in care observa ca la cei 465 de pacienti capacitatea colonului varia de la 150 la 800 cm cubi, astfel incat tuturor li se facea radiografie pentru determinarea dozei potrivite. Si insuflatiile vaginale erau obisnuite. Concentratii respirabile de ozon erau aplicate de rutina pentru sinusurile infectate. In 8000 de aplicari de ozon nu au avut loc accidente sau efecte secundare daunatoare.
Cele mai importante repere istorice:
Ozonul a fost descoperit, in 1840, de Schonbein, si a fost folosit peste 160 ani pentru purificarea apei si tratarea pacientilor. De la inceputul secolului XX marile metropole din Europa au folosit ozonul pentru a purificarea si potabilizarea apei. Cel mai mare centru de tratare a apei potabile cu ozon din lume se gaseste la Los Angeles. De peste 100 de ani se cunoaste faptul ca ozonul e un germicid puternic prin faptul ca omoara aproape instantaneu practic toate virusurile, bacteriile, toti fungii, parazitii, mucegaiurile, celulele canceroase etc.
In 1885, Asociatia Medicala din Florida a publicat “Ozon” de Dr. Charles J. Kenworthy, MD, detaliind folosirea ozonului in scopuri terapeutice.
In 1896, geniul in electricitate Nikola Tesla a patentat primul generator de ozon, iar in 1900 a format Tesla Ozone Co, prin care a comercializat generatoare de ozon medical.
In 1902, in cartea sa "A Dictionary of Practical Materia Medica", publicata la Londra, J.H. Clarke descria utilizarea cu succes a apei ozonizate - pe care el o numea “Oxygenium” - in tratarea anemiei, cancerului, diabetului, gripei, otravirii cu morfina, ranilor ulcerate, otravirii cu stricnina si tusei convulsive.
Tot in 1902 , Dr. Charles Linder MD, din Spokane, Washington a fost citat intr-un articol dintr-un zial local in care sustinea ca administrarea sub forma de infiltratii a ozonului la pacienti face parte din practica medicala standard.
In 1904 apare "Utilizarile medicale ale hidrozonului si glicozonului” de Charles Marchand, un chimist din New York. Hidrozonul era un alt nume pentru apa ozonizata, si glicozonul era o alta denumire a uleiului de masline ozonizat.
In 1911, Dr. Noble Eberhart, MD, seful departamentului de Terapii fiziologice de la Universitatea Loyola din Chicago, publica “Un manual functional de curenti de inalta frecventa”. El detaliaza utilizarea ozonului in tratamentul tuberculozei, anemiei, clorozei, tinnitusului, tusei convulsive, astmului, bronsitei, febrei fanului, insomniei, pneumoniei, diabetului, gutei si sifilisului.
In 1920, Dr. Charles Neiswanger, MD, presedintele Chicago Hospital College of Medicine a publicat "Practica electro terapeutica". Capitolul 32 avea titlul "Ozonul ca agent terapeutic".
In 1929, in SUA a fost publicata o carte numita „Ozonul si actiunea sa terapeutica”. In ea erau listate 114 boli si modul in care pot fi tratate cu ozon. Autorii ei erau sefii spitalelor americane de varf.
In 1930 Jurnalul Asociatiei Medicale Americane a publicat un articol numit „Utilizarea terapeutica a oxigenului in tromboza coronariana”.
Incercari de combatere si eliminare a terapiilor cu ozon
In 1933, la trei ani dupa ce a fost declarat „terapeutic”, Societatea Medicala Americana (AMA), condusa de M. Fishbein, s-a pornit sa elimine din SUA toate tratamentele medicale care erau in competitie cu terapia medicamentoasa. S-a incercat, evident fara succes, desfiintarea utilizarii terapiei cu ozon de catre medicii din SUA.
In 1938, Paul Aubourg, electro- radiolog de onoare in spitalele din Paris, a publicat, in Buletinul Medical Parizian, “Ozonul medical: producere, dozaj, si metode de aplicare clinica folosind insuflatia rectala”, in care observa ca la cei 465 de pacienti capacitatea colonului varia de la 150 la 800 cm cubi, astfel incat tuturor li se facea radiografie pentru determinarea dozei potrivite. Si insuflatiile vaginale erau obisnuite. Concentratii respirabile de ozon erau aplicate de rutina pentru sinusurile infectate. In 8000 de aplicari de ozon nu au avut loc accidente sau efecte secundare daunatoare.
Cele mai importante repere istorice:
- 1840-descoperirea moleculei de ozon
- 1857-Primul generator de ozon
- Ø1893-Prima instalatie de tratare a apei potabile Ousbaden, Olanda
- Ø1896 Nikola Tesla - primul generator de ozon de uz medical
- ØJ.H.Clarke's "A Dictionary of Practical Materia Medica," –apa ozonizata in anemia, cancer, diabet, gripa, intoxicatie cu morfina etc
- ØRazboaiele Mondiale: Antibiotic
- Ø1961- Hans Wolff introduce tehnica autohemotransfuziei (mica si mare)
- ØAni ’70-80: Medicina Estetica (celulita, riduri)
Ortopedie (hernia de disc, artroza, tendinite) Ø - Ani ’90: Patologii autoimune si vasculare (ischemie centrala si periferica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu